Al 42-lea dinozaur (ÎntreTimp)

Al 42-lea dinozaur s-a născut exact de Crăciun. Şi lucrul ăsta nu i-a influenţat prea mult cursul descoperirilor. A fost primul dinozaur anti-sărbători, a fost primul care n-a făcut niciun cadou vreodată. Mulţi s-au luat după el, bineînţeles, dar nu mai avea nicio valoare. El a descoperit... prima formă de nihilism?

Da.

Dar eu bănuiesc că a furat ceva, nişte idei nu prea bine conturate încă, de la oameni. Ei se pricep la a fi anti-ceva.

Ei, şi Grinch s-a luat după dinozaurul nostru, păcat că nimeni nu-i mai ţine minte numele. Aşa se întâmplă. Faci un lucru măreţ, îţi ia faţa, toată lumea e entuziasmată, dar nimeni nu-şi aduce aminte de numele tău. Decât dacă te semnezi de mii de ori. Dar asta nu e important de fapt.

Cel mai important, mi se pare mie..., e că dinozaurul ăsta, al 42-lea, a inventat lenea. Asta e marea descoperire. Acum .. încă cercetez cum a realizat această mare revoluţie tehnologică.

ÎntreTimp - Primul dinozaur

Primul dinozaur trăia în întuneric. Nici numai ştiu când a fost primul întuneric.

Era foarte frumos şi simplu la început. Nu trebuia să-ţi baţi capul cu nimic. Nici măcar n-aveai cu ce să te loveşti la cap. Da, primul dinozaur era fericit. Nu exista nimic şi el putea să înceapă să vadă totul. Să vadă cum vrea el.

Ştiţi şi voi, se aprinde lumina şi începi să vezi. Lucrurile sunt deja acolo şi habar n-ai de unde au apărut. În orice caz, dinozaurul prim se învesti singur ca primul rege al vederilor. Şi aşa a început să deseneze tot ce vedea şi să le dea nume. La fel a denumit până şi hârtia pe care desena sau creionul sau copacii care îi făceau umbră în timp ce se concentra.

Încet, încet, a desenat şi a denumit totul.. probabil că s-au pierdut multe denumiri pentru că memoria dinozaurilor e scurtă şi la al doilea întuneric s-au amestecat foile, s-au pierdut desenele şi unele au fost confundate cu lemn de foc. Ce să-i faci, se mai întâmplă şi tragedii din astea.

Dar primul dinozaur nu ştia ce se va întâmpla. El şi-a făcut treaba şi a stat să-şi admire desenele. Păcat că pe atunci formele celelalte de viaţă erau şi microscopice şi proaste. Nu legau două cuvinte; acum microbii fac şi poezii, la atâtea mutaţii pe care le-au suferit... au devenit şi ei mai inteligenţi. În orice caz, primul dinozaur era singur. N-avea cui să povestească, n-avea pe cine să asculte povestind.

Se spune că i-ar fi plăcut mai mult întunericul. Devenise nostalgic. Lumina i-a arătat ce există, pe când întunericul îi arăta ce vroia el să-şi imagineze: întunericului îi putea spune poveşti.

Probabil că primul dinozaur a murit de singurătate. Atât ştiu: a dat strigătul de chemare pentru următorul dinozaur în ultimul moment, chiar înainte să moară.

ÎntreTimp(1)

Sunt un dinozaur. Sunt bătrân şi tras la faţă. Mănânc numai portocale şi râd cu cojile încă printre dinţi. S-ar putea să nu mă placă mulţi, s-ar putea să mă tragă copiii de coadă şi s-ar putea să nu fiu chiar cel mai bun animator de petreceri.

Dar tot un dinozaur rămân. Sunt verde şi am creastă. Îmi stă fără să mă dau cu gel şi, iarna, lucrul ăsta e foarte practic. Nu scot flăcări pentru că am fost bolnav de sinusuri când eram mic şi la operaţie, în loc să-mi scoată ce trebuiau să-mi scoată, doctorii mi-au scos glandele de scos foc. A fost cea mai fericită zi totuşi, am reuşit să cresc propria mea floare, în propriul meu ghiveci. Şi, ori de cîte ori strănutam (pentru că sunt alergic la polen), floarea mea dragă nu mai lua foc. Sunt şi lucruri bune pe lumea asta.

Vedeţi, de-asta n-au şi dinozaurii foc, pentru că se îmbolnăvesc pe capete de sinusuri.

În altă ordine de idei de dinozaur, ce m-am gândit eu... Ar fi frumos să călătoresc în timp şi să îmi întâlnesc colegii de suferinţă. A existat câte un dinozaur pentru fiecare mare eveniment, adică.. tot timpul a fost în lume ascuns câte un dinozaur care şi-a băgat creasta unde ţi-era lumea mai dragă. Nu, nu-mi acuz rasa, dar trebuie să recunosc că nu suntem prea străluciţi. Nu, nu suntem deloc deştepţi şi, ce e mai rău, învăţăm foarte greu din greşeli. Şi mai avem pretenţii să ne considerăm fraţi cu dragonii.

Dar şi pentru că eu n-am avut noroc să particip la vreun mare eveniment, în ultimul timp nu s-a întâmplat nimic notabil... De când au apărut oamenii lumea stă pe loc, dar o să ajung acolo mai târziu. Şi, în propria mea prostie (da, da, o recunosc, ce să-i fac), o să-i dau de gol pe ceilalţi dinozauri; că deh, n-am dispărut, doar ne-am ascuns, pe rând, ca să durăm mai mult: câte un dinozaur pe câteva mii de ani. Şi pentru că e rândul meu şi se apropie de sfârşit, pentru că n-am făcut nimic notabil, pentru că de-aia: o să vă povestesc vouă ce ştiu. Poate şi puţin din ce nu ştiu sau din ce se mai zvoneşte. În orice caz, n-o să ascund că sunt gelos, dar sigur am ceva scuze, traume din copilărie care m-au făcut să devin ăla rău, ăla care spune ce nu trebuie spus doar pentru că îl mănâncă limba. Şi pentru că ar trebui şi voi să ştiţi ce înseamnă să meargă lumea, la propriu! voi care ţineţi lumea pe loc.