Autumn Blend

Forever Autumn

Masks I

So much to see, so little time

Cum îți găsești și regăsești inspirația

Te uiți atent
Strident
Până când
respiri ce ai digerat cu ochii.

L(p)ast Summers

Ironie?

Am o măsea de lapte şi una de minte.

Up

Aș vrea
să mă agăț de cineva
care să mă poarte
până aproape
până departe.

Trebuie să faci, nu trebuie să vrei.

The Conversation...

Not like in Coppola's movie.

***

În fiecare dimineață, porumbeii îmi dansează pe pervaz.

despre Mlaştini

Dimineţile de toamnă în Bacău sunt o mlaştină. Plopi în ceaţă. Mulţi nori călătorind la periculos de joase înălţimi.. par aburi. Ploaia de acum două zile încă bântuie pe străzi. Totul e ud, totul fierbe, puţini oameni, rază vizuală restrânsă. Ce-aş vrea să fiu o păpuşă de cârpă acum, decolorată şi peticită.

Vine soarele şi ceaţa dispare. Mlaştinile ni le imaginăm noi.

Dacă aş fi o păpuşă ar fi ceaţă tot timpul. Şi plopii ar părea mai înalţi. Şi aş vedea atât de puţine lucruri din cutia de carton din balcon.. Când te îneci în mlaştină, te transformi în păpuşă..

Dar dacă mlaştina se îneacă..

Ultima zi de septembrie

Merg pe stradă şi văd numai bătrânei la geam. Unii scutură covoare, alţii batiste, alţii nasuri... sau chiar geamurile. Cam atât cred... aa, da, mai era unul care stătea nemişcat. În rest, maşini, covrigării şi firme de asigurări. Şi soarele care apune undeva în spatele meu.

Bird of Paradise

:)

###

orice cauză are un motiv

UNEORI CERUL E ATÂT DE ALBASTRU CĂ-ŢI VINE SĂ MĂNÂNCI UN MORCOV.

Şi stătea aşa şi se uita la cer şi avea un morcov în mână.
Nu, nu e amuzant.
E destul de grav, vă asigur, cerul îşi schimbă culoarea după cum îl privim.

Ei, acum puteţi să râdeţi...

Petală şi Bacovia

Îmi vuieşte un gând...
(Întotdeauna am ştiut că pot controla vântul.)
Stăteam de pază la statuia lui Bacovia, să-l apărăm de noapte şi de nepăsare (de frig nu era nevoie, era vară...). Şi multe lucruri se întâmplă când stai să păzeşti ceva. Câţiva trandafiri uscaţi se zgâiau la stele. Poate e prea cald uneori, dar alteori e prea frig.. totul se echilibrează.
O statuie tace. E foarte frumos să taci cu cineva. Foarte puţini oameni merită tăcerea asta. În care totul capătă sens, un sens pe care nu trebuie să-l înţelegi. Nu ai nevoie de nimic în viaţă. Ajungi să crezi că ai nevoie pentru că aşa te învaţă ei, dar tu ai totul deja. Pentru că acel tot e în imaginaţie. Şi-aşa am ajuns să nu mai ştim ce e real şi ce nu. Spunea cineva bătrân la suflet (un mare gânditor probabil): realitatea e ce nu te face să te simţi în plus. Vag, foarte vag.
O statuie tace. Un om tace.

Tot mai tăcut si singur
În lumea mea pustie --
Şi tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine --
Aceeaşi nepăsare
De oameni, şi de tine. (Ego)


Cuvintele se uzează, azi stau să se frângă...
O sclipire în întuneric, prin trandafiri foşneşte o umbră... ai zice că e tot vântul, dar nu e. O petală se scutură. Apare un câine. Şi iată 3 singuratici.
O statuie tace, un om tace, un câine tace.
Ce altceva mai vrei?


(pentru 17.08.2007)

Desene vechi

Aceleaşi obsesii mă obsedează.



1. Păsările
2. Umbrele
3. urmează să îmi amintesc... ! vântul

unul din acele momente

Există uneori momente când ceva te face să tresari şi să deschizi o clipă ochii, adevăraţii ochi... şi-ţi dai seama că toată viaţa e un somn lung;
şi dacă atunci când te vei trezi de tot nu-ţi vei mai aminti ce ai visat...?

Uimire

uneori totul e frumos

de cele mai multe ori frumuseţea e greu de văzut

alteori bate vâtul şi e frig şi nu-ţi mai pasă de frumuseţe

întotdeauna trebuie să vezi şi dincolo de frumuseţe

niciodată nu ştim ce e frumuseţea