Itsy Bitsy Spider

printre altele...

Q> Are you drunk?

A> No, I'm just being rude!

Gânditorul (4) (Gânditorul şi apa)

Gânditorul stătea pe o bancă, lângă el un pahar cu apă. Cred că toate lucrurile bune şi fără de care nu putem trăi sunt incolore, inodore şi insipide... le simţim doar, cu sufletul poate.
Gânditorul strânge în pumn trecutul tot. Ştie că nu se mai poate întoarce. Drumul începe să pâlpâie, sau asta e lumina? Se uită în depărtare, dar totul se vede în ceaţă. Cerul e prea alb şi îi arde ochii. Strânge pleoapele şi simte apa şiroind, din interior în exterior.

Paharul e plin demult. Hotărârile se iau greu. Gânditorul nu a luat niciuna. El nu crede în decizii.
Din când în când îţi zvâcneşte nerăbdarea. Dar nu mă păcăleşte ea aşa uşor.
Şi totuşi vine momentul să goleşti paharul...

Cum tace lumina?

să "culori" ?

Mi-am amintit de o poveste pe care o citeam când eram mică.. ceva cu o lume alb-negru în care un cineva ambiţios aduce culoarea. (dacă aş găsi povestea în mormanul ăsta de cărţi...)

Ei, şi în lumea asta plină de culori lipseşte ceva...


nu vă spun ce.

:)

pentru că...

viaţa angajează clovni,
dar copiilor le e frică de ei.

Eldorado

find it and watch it :)

alb, negru sau... ?

Despre cărţi

Nu ceea ce scrii contează ci doar ce rămâne ca să poată fi citită o carte ea trebuie să aibă o voce şi cititorul e o ureche deschisă dar nu tot timpul mi-e dor de o carte care să mă asculte toţi vor să spună ceva şi nimeni nu aude eu o să scriu cuvinte care întreabă nu răspunsuri vreau să-mi ascult cititorii acolo unde mă duc nu o să fiu niciodată singură şi nimic nu se pierde totul se câştigă.

Aşa, ca de întâi martie

###

orice cauză are un motiv

UNEORI CERUL E ATÂT DE ALBASTRU CĂ-ŢI VINE SĂ MĂNÂNCI UN MORCOV.

Şi stătea aşa şi se uita la cer şi avea un morcov în mână.
Nu, nu e amuzant.
E destul de grav, vă asigur, cerul îşi schimbă culoarea după cum îl privim.

Ei, acum puteţi să râdeţi...

JCB

:) de azi am şi eu un porc zburător, l-am crescut într-un creion de colorat verde...

Gânditorul şi punctul

Gânditorul a luat o cumpănă să-şi măsoare bucuriile şi întristările cu precizie, să nu aibă mai mult dintr-unele sau din celelalte. Spera ca astfel să înţeleagă fericirea şi tristeţea şi să le vindece pe amândouă.
Dar cumpăna n-a ştiut să măsoare decât zâmbetele şi lacrimile, privirile vesele şi gândurile negre. Şi totul era într-un echilibru aparent. Mai era ceva. Gânditorul căuta pe feţele oamenilor şi în sine. Poate că sunt lucruri pe care nu le putem vedea nici cu imaginaţia.
Atunci, gânditorul, fiind pe punctul de a-şi pierde cumpătul, a luat cumpăna şi a ascuns-o într-un dulap. Poate sunt lucruri pe care nu vrem să le vedem, dar există.
Cu cât ieşea în lume, cu atât se adâncea în sine. Gânditorul se pierduse o clipă. Dar şi-a amintit...
Sunt lucruri pe care nu le vedem pentru că sunt prea mari. Atunci se depărtă de sine şi găsi punctul.. punctul nu are nicio dimensiune, de aceea le are de fapt pe toate.
Sunt lucruri pe care nu le vedem pentru că sunt prea mici.
Şi mai sunt lucruri pe care le vedem, dar la acestea nu ne uităm.