Wild thing...

Breaths

and gray fog. Norii mai cască şi ei din când în când...

Down the RaBBit wHole

Creating the whole. Creating the dream. Catching the eye of your doubt. A dust-speck-of memory is enough for all. Happily ever-now. I miss my changing perspective on the world.
Stuck with an alluring smile. Hopefully.

How far does a rabbit dig its hole?

Atelier

Lumea e un atelier. Plin de surprize. De unelte neascuţite. Mulţi oameni trec prin el, mulţi trec pe lângă el şi mulţi vor să-l dărâme că.. arată urât. Unul singur lucrează în el. În atelier.

sec

Mașini în soare

sau esențe... urmează să le mai și scriu...

Joi dimineață, din mers

Se vede că lumea e somnoroasă. Până și cerșetorii picotesc printre bucâți de pâine aruncate pentru porumbei.
Dar și porumbeii dorm.. încă.
Se aud bătăi. bătăi de pleoape. bătăi de pași. bătăi de ceas.
Acum pot merge repede, pentru că toată zăpada s-a topit. Hah.
Lumea încă picură.
Și miroase a mucegai din asfalt.
E dimineața perfectă să cânți și să nu te audă nimeni.

Vis de iarnă

...aşa, ca în poveşti...

Nu poţi să îmbrăţişezi mintea unui om....

Viziune

Sunt un greiere cu 3 antene
cu 6 degete la fiecare mână
un deget în plus pentru fiecare iarnă petrecută în ger
o mână în plus pentru fiecare moarte de foame
învii mereu primăvara
să vă încânt

Despre alergări

Uite, chiar despre asta vorbeam zilele trecute. Alerg după ceva şi problema nu e nici măcar că nu mai ştiu după ce. Îmi place să alerg, oricum motivele sunt subiective. În ultimul timp am observat că şi motivele sunt momentane, ca multe alte lucruri. Începutul ăsta de carte nu duce nicăieri...

Stă pe un câmp de iarbă. Are câmpul lui de iarbă. Fiecare personaj ar trebui să aibă un câmp de iarbă. Şi în fiecare anotimp poţi să faci poze pe câmpul ăsta de iarbă, pentru că se poartă, ah, cât se mai poartă pozele pe câmp, sau pe bloc, sau în orice alt loc cu spaţiu larg de desfăşurare, cu vedere directă spre cer.
Cred că cel mai mare dor al oamenilor e cerul, dar nu-şi dau seama.

Stă pe un câmp, admiră cerul, rupe iarba nervos şi o face bucăţele, bucăţele. Suntem prea nervoşi. Aşteptăm, tot aşteptăm. O ocazie să ne arătăm adevăratele feţe, cuiva, oricui, numai să fie dispus să se uite. Şi tot aşteptând se strânge în noi propia imagine perfectă a sinelui. Ne micşorăm şi ne încordăm. Şi ce aşteptăm nu vine... bineînţeles că nu vine, pentru că de fapt trebuie să mergem noi.

Stă pe câmp şi respiră norii. Norii nu au nevoie de sens. Le ajunge vântul. Dacă te uiţi destul de mult timp la nori, nu mai ai nici tu nevoie de sens. Şi toate se potrivesc brusc.

Se ridică. Acum ştii ce ai de făcut, mai scrii o carte, apoi începi iar să te pierzi şi să te găseşti şi să cauţi şi să uiţi şi să-ţi aminteşti.

orb

(început de curând)

Îmi plac oamenii orbi. Par că au sacrificat văzul pentru altceva..
Şi pentru ei o să scriu mai mult, pentru cei care ştiu să asculte.

Se pare

că sunt un inginer
de suflete
de lumi
de teorii

practic, interesant şi insensibil (ă)

Copile, nu fi prost

lucrurile aleargă cu viteza întunericului
când nu te uiţi la ele

Nu mă mai regăsesc în metafore

da, oraşul e departe

dar ... (cuvintele mele s-au sinucis.. mă scuzaţi, trebuie să curăţ mizeria asta din sufletul meu; continuaţi voi)

Crowds make a scene

I relapse
collapse
in this happiness that chokes me

I dream
in between wakes

I lack lucidity and all is white
as the snow that will come
as the sun that had passed

I laugh a hundred fowls
and make myself a giant ear

I cash the rest of all
and sew my pocket

This is where I end