Arta putrezirii, după POV

Se începe încet, cu răbdare (am eu ce am cu răbdarea, de când cu putrezirea asta, de parcă răbdând lungesc timpul). Să poți să scrii despre fiecare etapă, chiar dacă se mai sare uneori peste etape; așa merge timpul, în hopuri.

Ai nevoie apoi de un personaj cumsecade, care să înceapă să putrezească în locul tău. Eu îmi creez un personaj, personajul meu creează alt personaj și tot așa. Personaj în personaj. Putrezirea e împinsă departe, înăuntru, e scufundată.

Urmează să te scufunzi periodic. Putrezirea devine singurul lucru care te inspiră. Te inhalează cu totul, te absoarbe, îți fură toată atenția.

Începe apoi o nevoie acută de povești. Orice fel de povești, cu oameni sau fără, cu sânge sau fără. Începi să-ți repovestești mereu aceeași poveste, cu alte cuvinte, alte dispoziții. Aceeași poveste care pleacă de la tine și se întoarce când ți-e nevoia mai dragă.

Încep să apară alte personaje cu pretențiile lor de putrezire, altfel decât ai gândit tu putrezirea la început. Personaje colorate sau mai puțin colorate, cu obsesii sau fără.

Se întețește molima asta teoretică. Practic nu se vede nicio urmă. Ăsta-i farmecul putrezirii. Urmele le forțezi tu, nu rămân de la sine, așa că de fapt tu le creezi, ca să-ți amintești; le modelezi așa cum vrei.

Ca să-ți amintești ce? Putrezirea? Niciodată nu mai știi cum a început totul.

Ca să fim mai preciși, nu există arta putrezirii, e doar o invenție, un substitut pentru tot ce nu-ți convine.

POV se ridică de la masă, se împiedică în papuci. Uitase că-i are în picioare. Putrezirea de la degete s-a extins, îi cuprindea acum ambele labe ale picioarelor. Îi desena buturugi pe picioare. Așa îi plăcea lui POV să creadă, că se transformă în pom, în buturugă vie. De ce vie? De ce totuși vie? De ce nu?

POV se duce la bucătărie și își amintește brusc că nu mai are cu ce să se pieptene. Gând destul de inutil la această vreme, când teoretic ar trebui să scrie. Scriind putrezești cu demnitate. Un gând atât de violent, cum e imaginea unui pieptene nou, ar putea schimba multe lucruri în lumea asta largă. Largă și închisă la minte.

Așa că POV, în așteptarea inevitabilului, se hotărî la fel de brusc să-și cumpere un pieptene nou. Lucru foarte simplu de altfel. POV bate cu degetele în geam și se uită la cer. E cam soare azi. Lucru foarte simplu, dacă acest pieptene ar fi avut timp să se strice și să fie înlocuit iar și iar. Dar acest pieptene va fi ultimul pieptene. Ținând cont de avansul rapid al bolii lui POV, timpul nu mai era demult o siguranță. Așa că POV se chinuia să-și dea seama cum poate să existe ultimul pieptene. Să-și dea seama măcar teoretic. Și să testeze cumva cât de ultim poate fi un biet pieptene.

Ce bine... ce bine că POV e capabil să țină cont de orice detaliu și să nu-i scape nicio copilărie. Când trebuie să iei decizii asupra lucrurilor, trebuie să fii serios. Chiar dacă e vorba doar de un pieptene.

(to be continued: Cum a schimbat un pieptene lumea)

Simplu destul

două luni
văd dublu
cu ochelarii potriviţi
aş putea vedea triplu

simplu

Relax, it's just the wind

Agfa color 200

Red Chairs

Atât a zis.

(Agfa color 200)

Dark Waters (serie de foto-grafii)

1.
2.
şi 3.

Poema putrezirii (POV)

Îmi țiuie încet urechea stângă
alo! nu te aud.
nu te auzi

mă împleticesc
între a putea și a fi
și scap din ce în ce mai des lucruri

întâi se aude
apoi se respiră

și îți dai seama că îți lipsește ceva

o aripă
un picior
niște rugină
sarcasmul

îmi lipsește tot mai des sarcasmul tău

când îți spuneam că putrezești și nu-ți pasă
nu-mi pasă
muuuzica nu putrezește

dar ar putea.

sub lac.

Ilford xp2 super (alb/negru, 400)

Sfârșit de film

”Now.. any questions?”

Prima scrisOARE a lui POV (3)

”Vreau să fac lucruri frumoase. Dar uite că nu e așa de simplu. Tot ce îmi vine în minte se leagă de bietul meu corp care putrezește. Nu înțeleg... nu înțeleg prea bine ce nu merge. Singura mea nedumerire este că ceilalți au impresia că totul merge perfect. Că eu scriu atât de bine,

dar eu doar putrezesc...”

A scris POV și a închis o clipă caietul...

POVeste (2)

- Ai început să putrezești.
îi spuse simplu doctorul.

POV s-a lăsat pe gânduri și a început să-și imagineze putrezirea. O putrezire eternă.

- Și.. cum am să...

Dar POV nu-și poate duce moartea până la capăt. Nu încă.

Doctorul își ridică ochelarii de pe birou și se joacă cu ei în lumină. El e genul de om care spune imediat ce gândește, care ar vindeca și pe gratis, care ar lupta cu bolile incurabile până la premiul Nobel, care se spală des pe mâini, dar niciodată după urechi, care ar denumi ușor o nouă boală, numai s-o găsească.

POV se uită la doctor. Apoi se uită la bombeul pantofilor săi. După 5 pagini scrise și chinuite.. nicio diferență.

POVeste (1)

Îmi spunea odată cineva că întunericul începe orice poveste. Adică iei întâi un mare mister și începi să-l dezvălui treptat, până când oamenii devin atât de confuzi încât încep să te creadă. Întuneric de la început până la sfârșit, de fapt. Ei se tem când e întuneric. Și oamenii doar de frică ascultă. Ascultă posibile viitoare pericole. Și ascultă eroi care au învins pericole trecute.

Așa a apărut povestea lui POV. El își vopsește unghiile în roșu. Fără ajutorul nimănui. Și iese din casă din când în când, cu ceasul întotdeauna la mână, strâns bine să nu cadă la ore nepotrivite. Nu se piaptănă din principiu și își descheie tot timpul nasturele de la mijlocul cămeșei. Se ridică pe vârfuri când nu poate să vadă în zare și bea numai sifon cu un strop de vin.

El e genul de om care și-ar lustrui ghetele în fiecare zi, care ar salva de la sinucidere o domnișoară, care n-ar dormi doar ca să copie cu scris de mână cartea preferată, care s-ar uita la stele să descopere o planetă nouă, care s-ar uita după talente pierdute, care și-ar cheltui energia doar pentru ceilalți, care ar prefera un cutremur decât un accident... și mai e genul de om care ar face toate astea dacă într-adevăr ar avea un motiv bun.

POV s-a trezit într-o dimineață bolnav. Îl durea un deget de la picior. Nimic neobișnuit. Doar că simțea o nemaipomenită nevoie să scrie despre durerea asta neașteptată.

(to be continued)

1.5 Web.story

a.b.c.

Wild thing...

Breaths

and gray fog. Norii mai cască şi ei din când în când...