###

Fake Astronaut

Flies like a song in a bird's head.

POVestea pieptenului Verde

POV îşi testa noua achiziţie în oglindă. Oglinda lui din baie era demult înnegrită, dar se mai vedeau pete de realitate, exact cât trebuie ca să te asiguri că încă exişti. Pieptenele Verde aluneca uşor. POV avea puţini cârlionţi şi o grămadă de fire de păr drept, cădea în jos negru şi fără formă, ca un gând de dimineaţă. POV îşi pieptăna gândurile de dimineaţă şi ceva luminos îi făcea cu ochiul. Cu acest mic obiect, aparent inutil, el poate să facă multe. Poate să facă tot ce nu a putut face până acum. Nu e o schimbare prea mare, dar fiecare mic detaliu contează. Fiecare punct în plus câştigat întru încrederea de sine e un pas înainte spre lumina care face cu ochiul. Nu în fiecare zi îţi fac luminile cu ochiul. Mai ales printr-o oglindă aproape de tot înnegrită. E ceva, nu-i aşa? Mai-mai că lui POV îi vine să-şi spună: am un motiv să fiu cum spuneam la începutul POVeştii că aş fi.

Pieptenele Verde pieptăna mândru aceste gânduri măreţe ale noului său stăpân. Nici măcar mirosul de stătut din baie nu-l mai deranja. Se simţea ceva nobil în aer. Poate era doar o părere, aşa cum orice lucru imposibil e la început. Apoi, brusc, devine posibil şi nu mai ai cum să dai înapoi. Gata, drumul ia stăpânire pe tine şi trebuie să mergi mai departe.

Aşa o să facă şi POV, gândi pieptenele Verde. O să-şi găsească drumul. Şi pieptenele Verde nu era chiar cel mai prost pieptene. Părul lui POV arăta din ce în ce mai bine şi mai lucios.

Aşa că POV zâmbi mulţumit, toaleta şi-o făcuse cu multă băgare de seamă, puse pieptenele în buzunarul de la spate al blugilor peticiţi şi ieşi din baie. Ce ar fi de făcut prima dată? Cu ce se începe de obicei un drum bun? Cu ce să-şi testeze POV noua lui încredere strălucitoare?

În marele său entuziasm, POV călcă prost şi o durere săgetătoare din piciorul drept îi aminti: s-ar putea să nu mai aibă chiar aşa de mult timp. Mai multe degete sufereau acum. Până la 5 mai era, dar POV nu putea să se culce pe o ureche, nu era genul de persoană care să aştepte să i se întâmple lucrurile. Trebuia să-şi rezolve problema imediat şi să salveze şi lumea de orice alte probleme similare. Aşa că începutul nu se prea lăsa aşteptat. Deodată, în mintea lui POV răsări o idee.

Human Face

Roomless View

Riped Grapefruits

Two stings in a bite
can bitter you back -
the sweetness in spite.

Waterfall

Omizile nu trebuie să uite că de fapt sunt fluturi. Omida care uită asta va rămâne omidă prea mult timp.

Activităţi de stat

(sau cum să-ţi petreci timpul liber cu stil)

Stau şi ascult muzică.

Stau şi mă uit la un film.

Stau şi mă gândesc.

Stau şi admir natura.

Stau şi citesc.

Uneori chiar stau şi mă joc.

Dacă stai pur şi simplu, atunci e o problemă.

Shadow of a weirdASs Dream

kNow

Al 42-lea dinozaur (ÎntreTimp)

Al 42-lea dinozaur s-a născut exact de Crăciun. Şi lucrul ăsta nu i-a influenţat prea mult cursul descoperirilor. A fost primul dinozaur anti-sărbători, a fost primul care n-a făcut niciun cadou vreodată. Mulţi s-au luat după el, bineînţeles, dar nu mai avea nicio valoare. El a descoperit... prima formă de nihilism?

Da.

Dar eu bănuiesc că a furat ceva, nişte idei nu prea bine conturate încă, de la oameni. Ei se pricep la a fi anti-ceva.

Ei, şi Grinch s-a luat după dinozaurul nostru, păcat că nimeni nu-i mai ţine minte numele. Aşa se întâmplă. Faci un lucru măreţ, îţi ia faţa, toată lumea e entuziasmată, dar nimeni nu-şi aduce aminte de numele tău. Decât dacă te semnezi de mii de ori. Dar asta nu e important de fapt.

Cel mai important, mi se pare mie..., e că dinozaurul ăsta, al 42-lea, a inventat lenea. Asta e marea descoperire. Acum .. încă cercetez cum a realizat această mare revoluţie tehnologică.

CloudMan

in the making...

Baby Dragon and Onions

ÎntreTimp - Primul dinozaur

Primul dinozaur trăia în întuneric. Nici numai ştiu când a fost primul întuneric.

Era foarte frumos şi simplu la început. Nu trebuia să-ţi baţi capul cu nimic. Nici măcar n-aveai cu ce să te loveşti la cap. Da, primul dinozaur era fericit. Nu exista nimic şi el putea să înceapă să vadă totul. Să vadă cum vrea el.

Ştiţi şi voi, se aprinde lumina şi începi să vezi. Lucrurile sunt deja acolo şi habar n-ai de unde au apărut. În orice caz, dinozaurul prim se învesti singur ca primul rege al vederilor. Şi aşa a început să deseneze tot ce vedea şi să le dea nume. La fel a denumit până şi hârtia pe care desena sau creionul sau copacii care îi făceau umbră în timp ce se concentra.

Încet, încet, a desenat şi a denumit totul.. probabil că s-au pierdut multe denumiri pentru că memoria dinozaurilor e scurtă şi la al doilea întuneric s-au amestecat foile, s-au pierdut desenele şi unele au fost confundate cu lemn de foc. Ce să-i faci, se mai întâmplă şi tragedii din astea.

Dar primul dinozaur nu ştia ce se va întâmpla. El şi-a făcut treaba şi a stat să-şi admire desenele. Păcat că pe atunci formele celelalte de viaţă erau şi microscopice şi proaste. Nu legau două cuvinte; acum microbii fac şi poezii, la atâtea mutaţii pe care le-au suferit... au devenit şi ei mai inteligenţi. În orice caz, primul dinozaur era singur. N-avea cui să povestească, n-avea pe cine să asculte povestind.

Se spune că i-ar fi plăcut mai mult întunericul. Devenise nostalgic. Lumina i-a arătat ce există, pe când întunericul îi arăta ce vroia el să-şi imagineze: întunericului îi putea spune poveşti.

Probabil că primul dinozaur a murit de singurătate. Atât ştiu: a dat strigătul de chemare pentru următorul dinozaur în ultimul moment, chiar înainte să moară.