Copile, nu fi prost

lucrurile aleargă cu viteza întunericului
când nu te uiţi la ele

Nu mă mai regăsesc în metafore

da, oraşul e departe

dar ... (cuvintele mele s-au sinucis.. mă scuzaţi, trebuie să curăţ mizeria asta din sufletul meu; continuaţi voi)

Crowds make a scene

I relapse
collapse
in this happiness that chokes me

I dream
in between wakes

I lack lucidity and all is white
as the snow that will come
as the sun that had passed

I laugh a hundred fowls
and make myself a giant ear

I cash the rest of all
and sew my pocket

This is where I end

închide ochii că bate vântul

Am început să merg cu ochii închişi pe stradă.
Nu aud nimic în plus, dar simt caldarâmul de sub picioare.
Şi câte nu calc în picioare.

Ieri, o doamnă bătrână cu taior gri desperecheat si pulovăr căuta într-un tomberon. Găsise nasturi, broşe, alte lucruri colecţionabile şi cărţi despre cancer. How should you treat early stages of cancer. Cum? De-aş întrăzni acum să mă întorc, să ridic cartea, să o frunzăresc, să o pun la loc şi să privesc femeia aceea în ochi. Dar bătrâna e deja mult în spate şi cartea nu i-o mai pot lua. Singurul lucru care mă macină e că nu i-am văzut chipul. Doar ceafa subţire, acoperită de părul alb, făcut permanent. Bătrânele au mereu capul plin de bucle.

Încă merg cu ochii închişi pe stradă. Numai aşa îi pot deschide în cele mai nepotrivite momente: când lumea îşi scoate masca şi ne arată spatele.

Prima viziune a Gânditorului

Sunt un purice alb. Cu picioarele tăiate. Ce e ciudat e că încă mai pot sări; pot sări foarte sus, dar nu mă ajută cu nimic. Pentru că tot un purice alb, cu picioarele tăiate, rămân...

Ultima zi de septembrie

Merg pe stradă şi văd numai bătrânei la geam. Unii scutură covoare, alţii batiste, alţii nasuri... sau chiar geamurile. Cam atât cred... aa, da, mai era unul care stătea nemişcat. În rest, maşini, covrigării şi firme de asigurări. Şi soarele care apune undeva în spatele meu.

Girl Anachronism

Răsfoind amintiri...

The Dresden Dolls - Girl anachronism
Încărcat de amandine025. - Watch more music videos, in HD!

Bird of Paradise

Spaţiu/timp

Am un castel. Mă ascund acolo când lucrurile merg prea bine sau prea prost. Caut răspunsuri pe pereţii plini de tablouri şi de strămoşi. Eu cunosc puţini oameni din familia mea, dar e de ajuns să le privesc ochii verzi pictaţi.

Din afară e o cetate neagră, ruinată, să înşele căutătorii de aur.

O mie de gânduri şi un zâmbet.

Alerg de colo colo şi descopăr că în castelul meu e cât spaţiu vreau. Şi cât timp vreau.

(lipiţi aici o poză cu un castel de nisip sau din alte roci mişcătoare ca să vă amintiţi mai bine)

Ogden Nash - "Reflection On A Wicked World"

Purity
Is obscurity.

Music is EAsy

ps> the best cartoon I've seen lately ^.^

Nu mă căuta, te găsesc eu.

Idle

she spills the cup with dreams and wakes up
birds are flying far away
and some paper mill disturbs the perfect silence in her perfect morning

it's in those drops of rain and in that enlightening fog

it's in the lime greenish spring grass
and in the sigh that fills the wind
and in the water that shines the sunset away
and in that boat that takes my thoughts across the bridge
an uneven pass
in that blink of eyes that loses the game
and in that fish that scares your favorite tenor frog
and in the colors that imagine rainbows everywhere you look
and in the hand that holds it all

i live in a postcard
i love to live in a glossy print
to hide in one moment that means nothing
but it keeps me alive

i live in a photograph that I could never take

where do you live?

Instantanee

Aşa cum vezi. Aşa cum simţi. Aşa cum înţelegi.
Totul e instantaneu. Apoi urmează un lung moment de reculegere pregătind un nou instantaneu.

123

Aş fi avut nevoie de un răgaz. Nu, mai bine două. Şi mai bine 3. Şi mai bine nimic.
Am uitat ce întrebare mi-am pus dimineaţă. Nu ar fi nicio problemă, pentru că oricum mă interesa răspunsul. Îl găsesc şi fără întrebare. Oare..

Care e întrebarea ta preferată?




(a mea e De ce ce? adică întrebarea care urmează de obicei după de ce)

Gânditorul şi aerul

-Uneori respir atât de mult..
-Cum poţi să nu te îneci cu aer?
-Mă înec în nesiguranţă...

Dar totul e la fel. "Să te uiţi la o foaie albă de hârtie şi să vezi ce va fi scris pe ea", gândea gânditorul cu o foaie albă de hârtie în faţă. Nu e destul curaj în lume. Nu e destul albastru. Şi oricât cauţi, nicio scuză nu te scuză.

Nu mă pot opri din scris. Nu mă pot opri din respirat. Nu mă pot opri din căutat.
Gânditorul scrie încet. Timpul lui nu se grăbeşte. Primul cuvânt nu spune nimic. Al doilea cuvânt nu spune nimic. Al treilea cuvânt nu spune nimic. La cuvântul al cincilea gânditorul renunţă la cuvinte şi scrie mai departe. Când scrii fără cuvinte nu te mai interesează numărul de pagini. Şi ajungi la sfârşit cel mai târziu.

Gânditorul ia guri mari de aer şi scrie.

Când va termina îşi va da seama că nu mai are timp să se citească, va căsca ultima gură de aer şi va ridica din umeri indiferent cu mâinile la piept.