sâmbătă, 16 aprilie 2011

miercuri, 13 aprilie 2011

vineri, 1 aprilie 2011

Copilării

Cel mai greu e să-mi amintesc exact și precis lucrurile care îmi plăceau în copilărie. Cum ar fi cântecul despre un copil orfan (sau cine mai știe despre ce era cântecul și de ce mi se părea mie trist) sau mirosul gurilor-de-leu din grădina bunicii. Pentru că acum, când mă întorc, trăiesc o cu totul altă copilărie. Și de fiecare dată adaug bucurie. În fiecare moment când vrei să fii iar copil, te trăiești din nou, altfel.

Probabil că mașina timpului s-a inventat deja. Altfel cum ne-am putea schimba trecutul atât de des? Fiecare detaliu pe care punem accent ne schimbă trecutul, fiecare amintire ne schimbă trecutul. De-asta nu știm ce e în viitor. Pentru că de abia reușim să ținem stabil un trecut de om.

Și ce înseamnă să îmbătrânești? Te joci cu timpul. Și se întâmplă să uiți direcția pentru o clipă și să te duci mult înainte, deși vroiai să te duci mult înapoi; să-ți anulezi nașterea. Dar mori. Și pentru tine e totuna după ce se termină șirul ăsta chinuitor de amintiri din toate părțile, pe care în sfârșit le-ai stabilizat, le-ai lăsat să se depună și le-ai uitat.

Acum. Înainte sau înapoi?

sâmbătă, 26 martie 2011

Citatul zilei

”Cultura nu este altceva decât drumul către libertate. Arta este libertate, cu toate că ea te prinde în senzaţii. Dar nu-i nimic mai fals ca definiţia întregii filosofii că arta este jocul senzaţiilor, nu. Asta este nada cu care te prinde, te atrage. Ori, când treci peste ce te-a atras, poţi ajunge undeva unde nu te simţi tras nici la stânga, nici la dreapta, nici în sus, nici în jos... Asta-i libertatea.”
Sergiu Celibidache, interviu cu Marilena Rotaru, 1979

vineri, 25 martie 2011

Filmele sunt cărți

Începe să se contureze filmul discursiv... un întreg eseu de cuvinte peste imagini. Un film care stă și meditează în locul tău. Un film care citește și nu trăiește.

miercuri, 23 martie 2011

Despre muzică

Se adună muzica într-un colț. Chiar și pauzele mai lungi sunt fertile. Sunetele nu se pierd niciodată și deodată răbufnesc. Ca să te reînvăluie din exterior. Magia e și în tine și în aer. Muzică e doar vibrația care îți acaparează toată atenția, ți-o fură lacom și te lasă gol. Te simți liber de tot apoi. Sunetele se depozitează în același colț, care se lărgește cu fiecare reaudiție. Pentru că prima auzire nu se pune niciodată, nu e cu adevărat interioară. Iar reaudiția, fie ea din interior sau exterior, o auzi din amintire, negreșit. Prima auzire se ține minte, atât.
Atâtea roluri pentru o singură undă de muzică. Atâtea ascunzișuri în mintea noastră, pe care le auzim atât de rar. Pe unele nu le auzim niciodată. Vocea unor oameni nu o auzi niciodată; și ar putea fi acea voce perfectă pe care o cauți.
Muzica a început să își refacă forma. Parcă o vezi, parcă n-o vezi. Cum face un muzician fotografii? Cu urechea?

Moment de reculegere (POV)

Mi-era foame de cărți. a spus POV cu un ochi stins
chiar înainte de culcare. Uite că se vede de departe
cișmeaua din care toți se adapă la mijlocul drumului.
O filă de brocart nu cântărește cât una din celuloză.
Care te strigă mai suav, tu alegi.
Tu alegi cine îți grăbește căderea.
POV deschide coperta și un peisaj montan îi înghite durerea pulsând în picior.

marți, 15 martie 2011

Despre adevăr

Arta e un adevăr periculos prins în cușcă. Ca un păianjen veninos frumos colorat. Ne fascinează și inspiră frică față de ce ar putea fi. Dar este după acel perete de sticlă, sau hârtie, sau piatră, și e în regulă. Orice spaimă trece dacă ne întoarcem cu spatele.

Arta e un sport-extrem. Te aduce aproape de moarte, dar rămâi în viață. Totul cu speranța că te va face să apreciezi mai mult ceea ce este și să nu-ți faci iluzii că ceea ce ar putea fi e mai bine.

Arta e un adevăr spus mai devreme și ascultat mai târziu. Între acești doi timpi, lumea tot trăiește.

luni, 21 februarie 2011

”Citadela”, Saint-Exupéry

XXV

  Iată pentru ce i-am chemat pe educatori și le-am spus:
  - Nu aveți menirea să ucideți omul în puiul de om, nici să-l transformați în furnică pentru viața de furnicar. Căci puțin îmi pasă dacă omul este mai mult sau mai puțin pricopsit. Ceea ce mă interesează este să fie mai mult sau mai puțin om. Nu mă întreb în primul rând dacă omul va fi sau nu fericit, ci care om va fi fericit. Și nu mă interesează opulența sedentarului ghiftuit sau a vitelor în staul.
  Nu-i veți copleși cu formule goale, ci cu imagini purtătoare de structuri.
  Nu-i veți îndopa cu cunoștințe moarte, ci le veți făuri un stil, astfel încât să poată înțelege.
  Nu le veți judeca aptitudinile numai după aparenta lor ușurință într-o direcție sau alta. Căci cel care a luptat cel mai mult cu el însuși ajunge departe și reușește. Veți ține deci seama, înainte de toate, de dragoste.
  Nu vă veți opri asupra folosirii, ci asupra creației omului, astfel încât acesta să-și șlefuiască scândura cu credință și onoare, și o va șlefui mai bine.
  Îi veți învăța respectul; căci ironia aparține prostului și este uitare a figurilor.
  Veți lupta împotriva legăturilor omului cu bunurile materiale. Și veți crea omul în puiul de om, învățându-l schimbarea înainte de toate, căci fără schimbare nu va fi decât nemișcare.
  Îi veți învăța meditația și rugăciunea, căci astfel sufletul se lărgește. Și obișnuința dragostei. Căci ce ar putea-o înlocui? Iar dragostea de sine este contrariul dragostei.
  Veți prigoni minciuna și pîra, care, desigur, pot folosi omului și, în aparență, cetății. Dar numai fidelitatea crește oameni puternici. Căci nu există fidelitate doar într-o tabără și deloc în cealaltă. Cel care e credincios e mereu credincios... Iar cel care-și trădează tovarășul de trudă nu este credincios. Eu am nevoie de o cetate puternică și nu voi sprijini puterea ei pe putreziciunea oamenilor.
  Îi veți învăța gustul perfecțiunii, căci orice operă este un drum spre eternitate și nu se poate sfârși decât în moarte.
  Nu-i veți învăța mila sau milostenia. Căci ar putea fi rău înțelese și transformate în respect al injuriei și putreziciunii. Îi veți învăța minunata colaborare a tuturor prin toți și prin fiecare. Atunci chirurgul se va grăbi prin deșert pentru a drege genunchiul unui om sărman. Căci aici e vorba de un vehicul, și amândoi au același conducător.