vineri, 27 ianuarie 2012
joi, 19 ianuarie 2012
luni, 16 ianuarie 2012
Despre Tăcere
" - Sunteţi obosit. Ia: încercaţi…!
Eugen sorbi ca pe apă vinul răcoros şi astringent, cu buchet de floare de vie. Moleşeala din oase îi dispăru:
- Mai merge unul!
Preotul râse cu satisfacţie şi îi umplu paharul. Eugen îl bău la fel ca pe primul, după care, convins că face o mişcare inteligentă şi bărbătească, întreabă cu ton neutru:
- De ce vă feriţi de mine, părinte?…
Preotul, încercând să schimbe cursul stânjenitor al discuţiei, îi răspunse cu o altă întrebare:
- S-a întâmplat ceva, domnule Eugen?…
Nemaiputându-şi controla presiunea interioară, Eugen izbucni grobian şi acuzator:
- Termină, dracului, Sfinţia Ta!… Nu vezi? Te înnebuneşti singur!…
Recunoscând de fapt respect şi iubire în impoliteţea musafirului, preotul reacţionă dezarmant:
- Şi ce aş putea să fac?
- Vorbeşte!
Preotul îşi trase scaunul şi se aşeză.
Îl privi pe Eugen drept în ochi şi îi spuse calm, cu anume înţeles:
- Noi ne întâlnim aici mai mult ca să tăcem despre ceea ce ne doare, domnule Eugen…! De ce să
vorbesc?
Între ei se instală din nou tăcerea aceea - numai a lor! - care le fermenta gândurile. Preotul avea
dreptate: tăcerea lor, specială!, devenise un drog, şi se căutau tot mai des ca să şi-l prepare împreună!… (Neapărat împreună: pentru a obţine efectul maxim!)
- Când ne întâlnim, noi tăcem despre lucruri foarte importante! Nu?… Şi, cu o sinceritate la fel
de abruptă, dar politicos formulată, întrebă: Azi, pentru ce aţi venit la mine?
- M-am îmbătat, părinte! Iertaţi-mă: de fapt…! Bănuiesc că am venit ca să tac cu cineva drag!
(…bătrânul este, totuşi, singurul meu prieten adevărat!)
- Ştiam. Şi să nu vă mai gândiţi la prostii!"
(Impostorul sau Arta înfrângerii de sine, Viorel Savin)
Eugen sorbi ca pe apă vinul răcoros şi astringent, cu buchet de floare de vie. Moleşeala din oase îi dispăru:
- Mai merge unul!
Preotul râse cu satisfacţie şi îi umplu paharul. Eugen îl bău la fel ca pe primul, după care, convins că face o mişcare inteligentă şi bărbătească, întreabă cu ton neutru:
- De ce vă feriţi de mine, părinte?…
Preotul, încercând să schimbe cursul stânjenitor al discuţiei, îi răspunse cu o altă întrebare:
- S-a întâmplat ceva, domnule Eugen?…
Nemaiputându-şi controla presiunea interioară, Eugen izbucni grobian şi acuzator:
- Termină, dracului, Sfinţia Ta!… Nu vezi? Te înnebuneşti singur!…
Recunoscând de fapt respect şi iubire în impoliteţea musafirului, preotul reacţionă dezarmant:
- Şi ce aş putea să fac?
- Vorbeşte!
Preotul îşi trase scaunul şi se aşeză.
Îl privi pe Eugen drept în ochi şi îi spuse calm, cu anume înţeles:
- Noi ne întâlnim aici mai mult ca să tăcem despre ceea ce ne doare, domnule Eugen…! De ce să
vorbesc?
Între ei se instală din nou tăcerea aceea - numai a lor! - care le fermenta gândurile. Preotul avea
dreptate: tăcerea lor, specială!, devenise un drog, şi se căutau tot mai des ca să şi-l prepare împreună!… (Neapărat împreună: pentru a obţine efectul maxim!)
- Când ne întâlnim, noi tăcem despre lucruri foarte importante! Nu?… Şi, cu o sinceritate la fel
de abruptă, dar politicos formulată, întrebă: Azi, pentru ce aţi venit la mine?
- M-am îmbătat, părinte! Iertaţi-mă: de fapt…! Bănuiesc că am venit ca să tac cu cineva drag!
(…bătrânul este, totuşi, singurul meu prieten adevărat!)
- Ştiam. Şi să nu vă mai gândiţi la prostii!"
(Impostorul sau Arta înfrângerii de sine, Viorel Savin)
sâmbătă, 14 ianuarie 2012
sâmbătă, 7 ianuarie 2012
marți, 3 ianuarie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)