" - Sunteţi obosit. Ia: încercaţi…!
Eugen sorbi ca pe apă vinul răcoros şi astringent, cu buchet de floare de vie. Moleşeala din oase îi dispăru:
- Mai merge unul!
Preotul râse cu satisfacţie şi îi umplu paharul. Eugen îl bău la fel ca pe primul, după care, convins că face o mişcare inteligentă şi bărbătească, întreabă cu ton neutru:
- De ce vă feriţi de mine, părinte?…
Preotul, încercând să schimbe cursul stânjenitor al discuţiei, îi răspunse cu o altă întrebare:
- S-a întâmplat ceva, domnule Eugen?…
Nemaiputându-şi controla presiunea interioară, Eugen izbucni grobian şi acuzator:
- Termină, dracului, Sfinţia Ta!… Nu vezi? Te înnebuneşti singur!…
Recunoscând de fapt respect şi iubire în impoliteţea musafirului, preotul reacţionă dezarmant:
- Şi ce aş putea să fac?
- Vorbeşte!
Preotul îşi trase scaunul şi se aşeză.
Îl privi pe Eugen drept în ochi şi îi spuse calm, cu anume înţeles:
- Noi ne întâlnim aici mai mult ca să tăcem despre ceea ce ne doare, domnule Eugen…! De ce să
vorbesc?
Între ei se instală din nou tăcerea aceea - numai a lor! - care le fermenta gândurile. Preotul avea
dreptate: tăcerea lor, specială!, devenise un drog, şi se căutau tot mai des ca să şi-l prepare împreună!… (Neapărat împreună: pentru a obţine efectul maxim!)
- Când ne întâlnim, noi tăcem despre lucruri foarte importante! Nu?… Şi, cu o sinceritate la fel
de abruptă, dar politicos formulată, întrebă: Azi, pentru ce aţi venit la mine?
- M-am îmbătat, părinte! Iertaţi-mă: de fapt…! Bănuiesc că am venit ca să tac cu cineva drag!
(…bătrânul este, totuşi, singurul meu prieten adevărat!)
- Ştiam. Şi să nu vă mai gândiţi la prostii!"
(Impostorul sau Arta înfrângerii de sine, Viorel Savin)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu