vineri, 18 iulie 2008

...

Cadranul ceasului se degradează inegal.
Cea mai uzată e porţiunea
din jurul cifrei opt.
Privirile abrazive
de două ori pe zi
au ros-o.
De partea cealaltă,
porţiunea din apropierea lui doi
e doar pe jumătate uzată,
pentru că ochii-nchişi din noapte
trec peste ea fără să se oprească.
Dacă există cineva
cu un ceas plat uzat uniform,
acela a rămas cu o tură-n urmă
din pricina eşecului de la-nceput.

De aceea lumea e întotdeauna
cu o tură înainte.
Lumea pe care el doar crede c-o vede
n-a început încă.
Timp iluzoriu,
când limbile ceasului stau perpendicular
pe cadran.
Piesa s-a terminat fără să se audă
clopoţelul de ridicare a cortinei.


(de KOBO ABE)

joi, 10 iulie 2008

Bărbatul-cutie

În lucrurile din jur ne vedem pe noi, tot pe noi... ne vedem întotdeauna numai pe noi, deşi refuzăm să ne vedem în faţă şi să ne recunoaştem.

Şi acum un mic fragment din "Bărbatul-cutie" de KOBO ABE



S-a întâmplat ca un fotograf să-i facă o fotografie unui bărbat-cutie. A acţionat sub impulsul momentului, fără să-şi dea seama... S-a trezit că-l interesează personajul şi a pornit pe urmele lui, dar n-a reuşit să-l mai întâlnească. A început, în schimb, să facă fotografii pe stradă... Pentru că ştia că oraşului nu-i place să i se surprindă părţile ascunse şi neplăcute, făcea poze pe furiş. I-a venit brusc ideea să-şi tragă o cutie pe cap - să se pretindă deci bărbat-cutie - şi să facă fotografii nestingherit. Atâta vreme cât el vedea, dar nu era văzut, nu se putea întâmpla nimic neplăcut. Şi chiar au mers lucrurile ca pe roate. S-a prefăcut că e bărbat-cutie şi a făcut poze de stradă după pofta inimii. Chiar când începuseră colegii fotografi să-l aprecieze, a dispărut fără urmă. Nu s-a mai întors acasă. Se zvoneşte că s-a făcut bărbat-cutie cu adevărat...