sâmbătă, 26 decembrie 2009

Despre alergări

Uite, chiar despre asta vorbeam zilele trecute. Alerg după ceva şi problema nu e nici măcar că nu mai ştiu după ce. Îmi place să alerg, oricum motivele sunt subiective. În ultimul timp am observat că şi motivele sunt momentane, ca multe alte lucruri. Începutul ăsta de carte nu duce nicăieri...

Stă pe un câmp de iarbă. Are câmpul lui de iarbă. Fiecare personaj ar trebui să aibă un câmp de iarbă. Şi în fiecare anotimp poţi să faci poze pe câmpul ăsta de iarbă, pentru că se poartă, ah, cât se mai poartă pozele pe câmp, sau pe bloc, sau în orice alt loc cu spaţiu larg de desfăşurare, cu vedere directă spre cer.
Cred că cel mai mare dor al oamenilor e cerul, dar nu-şi dau seama.

Stă pe un câmp, admiră cerul, rupe iarba nervos şi o face bucăţele, bucăţele. Suntem prea nervoşi. Aşteptăm, tot aşteptăm. O ocazie să ne arătăm adevăratele feţe, cuiva, oricui, numai să fie dispus să se uite. Şi tot aşteptând se strânge în noi propia imagine perfectă a sinelui. Ne micşorăm şi ne încordăm. Şi ce aşteptăm nu vine... bineînţeles că nu vine, pentru că de fapt trebuie să mergem noi.

Stă pe câmp şi respiră norii. Norii nu au nevoie de sens. Le ajunge vântul. Dacă te uiţi destul de mult timp la nori, nu mai ai nici tu nevoie de sens. Şi toate se potrivesc brusc.

Se ridică. Acum ştii ce ai de făcut, mai scrii o carte, apoi începi iar să te pierzi şi să te găseşti şi să cauţi şi să uiţi şi să-ţi aminteşti.

orb


(început de curând)

Îmi plac oamenii orbi. Par că au sacrificat văzul pentru altceva..
Şi pentru ei o să scriu mai mult, pentru cei care ştiu să asculte.

duminică, 6 decembrie 2009

luni, 30 noiembrie 2009

Copile, nu fi prost

lucrurile aleargă cu viteza întunericului
când nu te uiţi la ele

Nu mă mai regăsesc în metafore

da, oraşul e departe

dar ... (cuvintele mele s-au sinucis.. mă scuzaţi, trebuie să curăţ mizeria asta din sufletul meu; continuaţi voi)

joi, 5 noiembrie 2009

Crowds make a scene

I relapse
collapse
in this happiness that chokes me

I dream
in between wakes

I lack lucidity and all is white
as the snow that will come
as the sun that had passed

I laugh a hundred fowls
and make myself a giant ear

I cash the rest of all
and sew my pocket

This is where I end

duminică, 25 octombrie 2009

închide ochii că bate vântul

Am început să merg cu ochii închişi pe stradă.
Nu aud nimic în plus, dar simt caldarâmul de sub picioare.
Şi câte nu calc în picioare.

Ieri, o doamnă bătrână cu taior gri desperecheat si pulovăr căuta într-un tomberon. Găsise nasturi, broşe, alte lucruri colecţionabile şi cărţi despre cancer. How should you treat early stages of cancer. Cum? De-aş întrăzni acum să mă întorc, să ridic cartea, să o frunzăresc, să o pun la loc şi să privesc femeia aceea în ochi. Dar bătrâna e deja mult în spate şi cartea nu i-o mai pot lua. Singurul lucru care mă macină e că nu i-am văzut chipul. Doar ceafa subţire, acoperită de părul alb, făcut permanent. Bătrânele au mereu capul plin de bucle.

Încă merg cu ochii închişi pe stradă. Numai aşa îi pot deschide în cele mai nepotrivite momente: când lumea îşi scoate masca şi ne arată spatele.

luni, 12 octombrie 2009

Prima viziune a Gânditorului

Sunt un purice alb. Cu picioarele tăiate. Ce e ciudat e că încă mai pot sări; pot sări foarte sus, dar nu mă ajută cu nimic. Pentru că tot un purice alb, cu picioarele tăiate, rămân...

miercuri, 30 septembrie 2009

Ultima zi de septembrie


Merg pe stradă şi văd numai bătrânei la geam. Unii scutură covoare, alţii batiste, alţii nasuri... sau chiar geamurile. Cam atât cred... aa, da, mai era unul care stătea nemişcat. În rest, maşini, covrigării şi firme de asigurări. Şi soarele care apune undeva în spatele meu.

joi, 10 septembrie 2009

Spaţiu/timp

Am un castel. Mă ascund acolo când lucrurile merg prea bine sau prea prost. Caut răspunsuri pe pereţii plini de tablouri şi de strămoşi. Eu cunosc puţini oameni din familia mea, dar e de ajuns să le privesc ochii verzi pictaţi.

Din afară e o cetate neagră, ruinată, să înşele căutătorii de aur.

O mie de gânduri şi un zâmbet.

Alerg de colo colo şi descopăr că în castelul meu e cât spaţiu vreau. Şi cât timp vreau.




(lipiţi aici o poză cu un castel de nisip sau din alte roci mişcătoare ca să vă amintiţi mai bine)

marți, 21 iulie 2009

Idle

she spills the cup with dreams and wakes up
birds are flying far away
and some paper mill disturbs the perfect silence in her perfect morning

it's in those drops of rain and in that enlightening fog

it's in the lime greenish spring grass
and in the sigh that fills the wind
and in the water that shines the sunset away
and in that boat that takes my thoughts across the bridge
an uneven pass
in that blink of eyes that loses the game
and in that fish that scares your favorite tenor frog
and in the colors that imagine rainbows everywhere you look
and in the hand that holds it all

i live in a postcard
i love to live in a glossy print
to hide in one moment that means nothing
but it keeps me alive

i live in a photograph that I could never take

where do you live?

vineri, 10 iulie 2009

Instantanee



Aşa cum vezi. Aşa cum simţi. Aşa cum înţelegi.
Totul e instantaneu. Apoi urmează un lung moment de reculegere pregătind un nou instantaneu.

marți, 23 iunie 2009

123


Aş fi avut nevoie de un răgaz. Nu, mai bine două. Şi mai bine 3. Şi mai bine nimic.
Am uitat ce întrebare mi-am pus dimineaţă. Nu ar fi nicio problemă, pentru că oricum mă interesa răspunsul. Îl găsesc şi fără întrebare. Oare..

Care e întrebarea ta preferată?




(a mea e De ce ce? adică întrebarea care urmează de obicei după de ce)

vineri, 12 iunie 2009

Gânditorul şi aerul


-Uneori respir atât de mult..
-Cum poţi să nu te îneci cu aer?
-Mă înec în nesiguranţă...

Dar totul e la fel. "Să te uiţi la o foaie albă de hârtie şi să vezi ce va fi scris pe ea", gândea gânditorul cu o foaie albă de hârtie în faţă. Nu e destul curaj în lume. Nu e destul albastru. Şi oricât cauţi, nicio scuză nu te scuză.

Nu mă pot opri din scris. Nu mă pot opri din respirat. Nu mă pot opri din căutat.
Gânditorul scrie încet. Timpul lui nu se grăbeşte. Primul cuvânt nu spune nimic. Al doilea cuvânt nu spune nimic. Al treilea cuvânt nu spune nimic. La cuvântul al cincilea gânditorul renunţă la cuvinte şi scrie mai departe. Când scrii fără cuvinte nu te mai interesează numărul de pagini. Şi ajungi la sfârşit cel mai târziu.

Gânditorul ia guri mari de aer şi scrie.

Când va termina îşi va da seama că nu mai are timp să se citească, va căsca ultima gură de aer şi va ridica din umeri indiferent cu mâinile la piept.

sâmbătă, 6 iunie 2009

I'm a bit blurred out...


... but I manage, you don't really have to 'see' everything.

ps. my eyes are fine, thank you very much.

luni, 1 iunie 2009

Reminescenţe

1. ploaie, pentru că merit
2. prizonieri: 0,2
3. eşarfă pierdută, o declar nulă (of)
4. 47 din 20 în 20 de minute
5. tifffff (din seria fuck-it-am-ratat-si-filmul-asta-pentru-ca-e-weekendul-urmator-cand-nu-mai-sunt)
6. la numărul ăsta fac o pauză
7. fără 7 minute, sau şi 7 minute, cum vrei
8. nu mai înţeleg nimic
9. a, ba da, ştiu strada
10. doar tu, eu nu

frumos frumos... măcar am văzut "foame"

luni, 4 mai 2009

Gânditorul (4) (Gânditorul şi apa)


Gânditorul stătea pe o bancă, lângă el un pahar cu apă. Cred că toate lucrurile bune şi fără de care nu putem trăi sunt incolore, inodore şi insipide... le simţim doar, cu sufletul poate.
Gânditorul strânge în pumn trecutul tot. Ştie că nu se mai poate întoarce. Drumul începe să pâlpâie, sau asta e lumina? Se uită în depărtare, dar totul se vede în ceaţă. Cerul e prea alb şi îi arde ochii. Strânge pleoapele şi simte apa şiroind, din interior în exterior.

Paharul e plin demult. Hotărârile se iau greu. Gânditorul nu a luat niciuna. El nu crede în decizii.
Din când în când îţi zvâcneşte nerăbdarea. Dar nu mă păcăleşte ea aşa uşor.
Şi totuşi vine momentul să goleşti paharul...

marți, 21 aprilie 2009

să "culori" ?

Mi-am amintit de o poveste pe care o citeam când eram mică.. ceva cu o lume alb-negru în care un cineva ambiţios aduce culoarea. (dacă aş găsi povestea în mormanul ăsta de cărţi...)

Ei, şi în lumea asta plină de culori lipseşte ceva...


nu vă spun ce.

miercuri, 11 martie 2009

Despre cărţi

Nu ceea ce scrii contează ci doar ce rămâne ca să poată fi citită o carte ea trebuie să aibă o voce şi cititorul e o ureche deschisă dar nu tot timpul mi-e dor de o carte care să mă asculte toţi vor să spună ceva şi nimeni nu aude eu o să scriu cuvinte care întreabă nu răspunsuri vreau să-mi ascult cititorii acolo unde mă duc nu o să fiu niciodată singură şi nimic nu se pierde totul se câştigă.

duminică, 22 februarie 2009

orice cauză are un motiv

UNEORI CERUL E ATÂT DE ALBASTRU CĂ-ŢI VINE SĂ MĂNÂNCI UN MORCOV.

Şi stătea aşa şi se uita la cer şi avea un morcov în mână.
Nu, nu e amuzant.
E destul de grav, vă asigur, cerul îşi schimbă culoarea după cum îl privim.

Ei, acum puteţi să râdeţi...

luni, 16 februarie 2009

luni, 2 februarie 2009

Gânditorul şi punctul


Gânditorul a luat o cumpănă să-şi măsoare bucuriile şi întristările cu precizie, să nu aibă mai mult dintr-unele sau din celelalte. Spera ca astfel să înţeleagă fericirea şi tristeţea şi să le vindece pe amândouă.
Dar cumpăna n-a ştiut să măsoare decât zâmbetele şi lacrimile, privirile vesele şi gândurile negre. Şi totul era într-un echilibru aparent. Mai era ceva. Gânditorul căuta pe feţele oamenilor şi în sine. Poate că sunt lucruri pe care nu le putem vedea nici cu imaginaţia.
Atunci, gânditorul, fiind pe punctul de a-şi pierde cumpătul, a luat cumpăna şi a ascuns-o într-un dulap. Poate sunt lucruri pe care nu vrem să le vedem, dar există.
Cu cât ieşea în lume, cu atât se adâncea în sine. Gânditorul se pierduse o clipă. Dar şi-a amintit...
Sunt lucruri pe care nu le vedem pentru că sunt prea mari. Atunci se depărtă de sine şi găsi punctul.. punctul nu are nicio dimensiune, de aceea le are de fapt pe toate.
Sunt lucruri pe care nu le vedem pentru că sunt prea mici.
Şi mai sunt lucruri pe care le vedem, dar la acestea nu ne uităm.

luni, 19 ianuarie 2009

Recitiri

"-Tată, îi spusei, cu o adâncă afecţiune, un om nu e doar ceea ce cred alţii despre el că este. Ba chiar, câteodată, e cu totul altceva.(...)
-Vrei să spui, zise (...), că poţi tu, pentru tine, aşa, să te crezi altcineva decât eşti? Cine crezi, deveni el deodată agresiv, că nu se crede altcineva decât e?"
(Cel mai iubit dintre pământeni, Marin Preda)


Sunt un om cu o măsea de lapte. Mă cred artistă.

Tu cine crezi că eşti?

joi, 15 ianuarie 2009

Petală şi Bacovia


Îmi vuieşte un gând...
(Întotdeauna am ştiut că pot controla vântul.)
Stăteam de pază la statuia lui Bacovia, să-l apărăm de noapte şi de nepăsare (de frig nu era nevoie, era vară...). Şi multe lucruri se întâmplă când stai să păzeşti ceva. Câţiva trandafiri uscaţi se zgâiau la stele. Poate e prea cald uneori, dar alteori e prea frig.. totul se echilibrează.
O statuie tace. E foarte frumos să taci cu cineva. Foarte puţini oameni merită tăcerea asta. În care totul capătă sens, un sens pe care nu trebuie să-l înţelegi. Nu ai nevoie de nimic în viaţă. Ajungi să crezi că ai nevoie pentru că aşa te învaţă ei, dar tu ai totul deja. Pentru că acel tot e în imaginaţie. Şi-aşa am ajuns să nu mai ştim ce e real şi ce nu. Spunea cineva bătrân la suflet (un mare gânditor probabil): realitatea e ce nu te face să te simţi în plus. Vag, foarte vag.
O statuie tace. Un om tace.

Tot mai tăcut si singur
În lumea mea pustie --
Şi tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine --
Aceeaşi nepăsare
De oameni, şi de tine. (Ego)


Cuvintele se uzează, azi stau să se frângă...
O sclipire în întuneric, prin trandafiri foşneşte o umbră... ai zice că e tot vântul, dar nu e. O petală se scutură. Apare un câine. Şi iată 3 singuratici.
O statuie tace, un om tace, un câine tace.
Ce altceva mai vrei?


(pentru 17.08.2007)

marți, 13 ianuarie 2009

duminică, 4 ianuarie 2009

Gânditorul (2)


Primul dialog al gânditorului cu sine însuşi.

- Nu ştiu de unde să încep.
- Începe de la tine.
- Am impresia că ignor prea multe.
- Am impresia că trec multe pe lângă mine şi nu văd lucruri esenţiale.
- Răspunsuri?
- Sau întrebări.
- Sau cine ştie.
- Stai un pic, m-am pierdut. Despre ce vorbeam?
- A, da, vroiam să povestesc un vis.
- Dar nu-l mai ţin minte?
- Exact.
- Visele vorbesc întotdeauna despre cel care le visează.
- Ar trebui să le ascult.
- Sau să mi le amintesc.
- Una din două.
- Ar trebui să pornesc la un drum?
- Ce drum?
- Am ceva de căutat parcă.
- Toţi au de căutat ceva.
- Unii nici nu ştiu asta.
- Alţii nu ştiu ce.
- Sau unde.
- Sau cum.
- Aş mai aştepta.
- Dar n-am răbdare.
- Gânditorii au multă răbdare.
- Eu nu.

(to be continued)