sâmbătă, 26 martie 2011

Citatul zilei

”Cultura nu este altceva decât drumul către libertate. Arta este libertate, cu toate că ea te prinde în senzaţii. Dar nu-i nimic mai fals ca definiţia întregii filosofii că arta este jocul senzaţiilor, nu. Asta este nada cu care te prinde, te atrage. Ori, când treci peste ce te-a atras, poţi ajunge undeva unde nu te simţi tras nici la stânga, nici la dreapta, nici în sus, nici în jos... Asta-i libertatea.”
Sergiu Celibidache, interviu cu Marilena Rotaru, 1979

vineri, 25 martie 2011

Filmele sunt cărți

Începe să se contureze filmul discursiv... un întreg eseu de cuvinte peste imagini. Un film care stă și meditează în locul tău. Un film care citește și nu trăiește.

miercuri, 23 martie 2011

Despre muzică

Se adună muzica într-un colț. Chiar și pauzele mai lungi sunt fertile. Sunetele nu se pierd niciodată și deodată răbufnesc. Ca să te reînvăluie din exterior. Magia e și în tine și în aer. Muzică e doar vibrația care îți acaparează toată atenția, ți-o fură lacom și te lasă gol. Te simți liber de tot apoi. Sunetele se depozitează în același colț, care se lărgește cu fiecare reaudiție. Pentru că prima auzire nu se pune niciodată, nu e cu adevărat interioară. Iar reaudiția, fie ea din interior sau exterior, o auzi din amintire, negreșit. Prima auzire se ține minte, atât.
Atâtea roluri pentru o singură undă de muzică. Atâtea ascunzișuri în mintea noastră, pe care le auzim atât de rar. Pe unele nu le auzim niciodată. Vocea unor oameni nu o auzi niciodată; și ar putea fi acea voce perfectă pe care o cauți.
Muzica a început să își refacă forma. Parcă o vezi, parcă n-o vezi. Cum face un muzician fotografii? Cu urechea?

Moment de reculegere (POV)

Mi-era foame de cărți. a spus POV cu un ochi stins
chiar înainte de culcare. Uite că se vede de departe
cișmeaua din care toți se adapă la mijlocul drumului.
O filă de brocart nu cântărește cât una din celuloză.
Care te strigă mai suav, tu alegi.
Tu alegi cine îți grăbește căderea.
POV deschide coperta și un peisaj montan îi înghite durerea pulsând în picior.

marți, 15 martie 2011

Despre adevăr

Arta e un adevăr periculos prins în cușcă. Ca un păianjen veninos frumos colorat. Ne fascinează și inspiră frică față de ce ar putea fi. Dar este după acel perete de sticlă, sau hârtie, sau piatră, și e în regulă. Orice spaimă trece dacă ne întoarcem cu spatele.

Arta e un sport-extrem. Te aduce aproape de moarte, dar rămâi în viață. Totul cu speranța că te va face să apreciezi mai mult ceea ce este și să nu-ți faci iluzii că ceea ce ar putea fi e mai bine.

Arta e un adevăr spus mai devreme și ascultat mai târziu. Între acești doi timpi, lumea tot trăiește.