miercuri, 30 septembrie 2009

Ultima zi de septembrie


Merg pe stradă şi văd numai bătrânei la geam. Unii scutură covoare, alţii batiste, alţii nasuri... sau chiar geamurile. Cam atât cred... aa, da, mai era unul care stătea nemişcat. În rest, maşini, covrigării şi firme de asigurări. Şi soarele care apune undeva în spatele meu.

joi, 10 septembrie 2009

Spaţiu/timp

Am un castel. Mă ascund acolo când lucrurile merg prea bine sau prea prost. Caut răspunsuri pe pereţii plini de tablouri şi de strămoşi. Eu cunosc puţini oameni din familia mea, dar e de ajuns să le privesc ochii verzi pictaţi.

Din afară e o cetate neagră, ruinată, să înşele căutătorii de aur.

O mie de gânduri şi un zâmbet.

Alerg de colo colo şi descopăr că în castelul meu e cât spaţiu vreau. Şi cât timp vreau.




(lipiţi aici o poză cu un castel de nisip sau din alte roci mişcătoare ca să vă amintiţi mai bine)