luni, 19 ianuarie 2009

Recitiri

"-Tată, îi spusei, cu o adâncă afecţiune, un om nu e doar ceea ce cred alţii despre el că este. Ba chiar, câteodată, e cu totul altceva.(...)
-Vrei să spui, zise (...), că poţi tu, pentru tine, aşa, să te crezi altcineva decât eşti? Cine crezi, deveni el deodată agresiv, că nu se crede altcineva decât e?"
(Cel mai iubit dintre pământeni, Marin Preda)


Sunt un om cu o măsea de lapte. Mă cred artistă.

Tu cine crezi că eşti?

joi, 15 ianuarie 2009

Petală şi Bacovia


Îmi vuieşte un gând...
(Întotdeauna am ştiut că pot controla vântul.)
Stăteam de pază la statuia lui Bacovia, să-l apărăm de noapte şi de nepăsare (de frig nu era nevoie, era vară...). Şi multe lucruri se întâmplă când stai să păzeşti ceva. Câţiva trandafiri uscaţi se zgâiau la stele. Poate e prea cald uneori, dar alteori e prea frig.. totul se echilibrează.
O statuie tace. E foarte frumos să taci cu cineva. Foarte puţini oameni merită tăcerea asta. În care totul capătă sens, un sens pe care nu trebuie să-l înţelegi. Nu ai nevoie de nimic în viaţă. Ajungi să crezi că ai nevoie pentru că aşa te învaţă ei, dar tu ai totul deja. Pentru că acel tot e în imaginaţie. Şi-aşa am ajuns să nu mai ştim ce e real şi ce nu. Spunea cineva bătrân la suflet (un mare gânditor probabil): realitatea e ce nu te face să te simţi în plus. Vag, foarte vag.
O statuie tace. Un om tace.

Tot mai tăcut si singur
În lumea mea pustie --
Şi tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine --
Aceeaşi nepăsare
De oameni, şi de tine. (Ego)


Cuvintele se uzează, azi stau să se frângă...
O sclipire în întuneric, prin trandafiri foşneşte o umbră... ai zice că e tot vântul, dar nu e. O petală se scutură. Apare un câine. Şi iată 3 singuratici.
O statuie tace, un om tace, un câine tace.
Ce altceva mai vrei?


(pentru 17.08.2007)

duminică, 4 ianuarie 2009

Gânditorul (2)


Primul dialog al gânditorului cu sine însuşi.

- Nu ştiu de unde să încep.
- Începe de la tine.
- Am impresia că ignor prea multe.
- Am impresia că trec multe pe lângă mine şi nu văd lucruri esenţiale.
- Răspunsuri?
- Sau întrebări.
- Sau cine ştie.
- Stai un pic, m-am pierdut. Despre ce vorbeam?
- A, da, vroiam să povestesc un vis.
- Dar nu-l mai ţin minte?
- Exact.
- Visele vorbesc întotdeauna despre cel care le visează.
- Ar trebui să le ascult.
- Sau să mi le amintesc.
- Una din două.
- Ar trebui să pornesc la un drum?
- Ce drum?
- Am ceva de căutat parcă.
- Toţi au de căutat ceva.
- Unii nici nu ştiu asta.
- Alţii nu ştiu ce.
- Sau unde.
- Sau cum.
- Aş mai aştepta.
- Dar n-am răbdare.
- Gânditorii au multă răbdare.
- Eu nu.

(to be continued)