sâmbătă, 15 decembrie 2012

Citatul zilei

”Cred că sunt unul dintre aceia care, obosiți fiind de muncă, nu se pot odihni decât muncind, mi se pare aceasta o mare fericire.

Cred că neastâmpărul acesta este explicația veșnicei nemulțumiri și goana după cărări nebătătorite. Cred că dacă mă nășteam cu un secol în urmă nu mi-ar fi lipsit cinematografia. Aș fi pictat biserici în timpul Renașterii sau mâzgăleam mormintele faraonilor. Am fost un mare amator de film atunci când în țară la noi nu exista posibilitatea de a face filme, atunci am făcut și păstrez și astăzi, 14 metri de film de animație, era făcut cu peliculă din casete de aparat de fotografiat lipite una după alta, aveam 16 ani. Cred că cel mai bun lucru pe care l-am făcut a fost că am perseverat.

(Ion Popescu-GOPO)

luni, 26 noiembrie 2012

marți, 12 iunie 2012

Citatul zilei

Lucian PINTILIE, într-un interviu de Călin Stănculescu:

 ”Ce sfaturi aţi da tinerilor cineaşti de astăzi?
Să ia repede cafeaua care le este oferită în cadrul colocviului "Între speranţă şi realitate" (16,15-16,30: pauză de cafea), să nu se mai întoarcă la partea a doua a colocviului, să suspende excursiile şi festivalurile internaţionale, să întrerupă vacanţele sălbatice, să înceapă imediat să lucreze, voi fi alături de ei, de cea mai mare parte a acestor tineri voi fi alături, aşa cum am mai fost, ei îşi amintesc foarte bine. Tinerii cineaşti sunt, din fericire, din nefericire, habar nu mai am, singura şansă a cinematografului românesc.”

 (noiembrie 2003)

joi, 10 mai 2012

luni, 16 ianuarie 2012

Despre Tăcere

"   - Sunteţi obosit. Ia: încercaţi…!
    Eugen sorbi ca pe apă vinul răcoros şi astringent, cu buchet de floare de vie. Moleşeala din oase îi dispăru:
    - Mai merge unul!
    Preotul râse cu satisfacţie şi îi umplu paharul. Eugen îl bău la fel ca pe primul, după care, convins că face o mişcare inteligentă şi bărbătească, întreabă cu ton neutru:
    - De ce vă feriţi de mine, părinte?…
    Preotul, încercând să schimbe cursul stânjenitor al discuţiei, îi răspunse cu o altă întrebare:
    - S-a întâmplat ceva, domnule Eugen?…
    Nemaiputându-şi controla presiunea interioară, Eugen izbucni grobian şi acuzator:
    - Termină, dracului, Sfinţia Ta!… Nu vezi? Te înnebuneşti singur!…
    Recunoscând de fapt respect şi iubire în impoliteţea musafirului, preotul reacţionă dezarmant:
    - Şi ce aş putea să fac?
    - Vorbeşte!
    Preotul îşi trase scaunul şi se aşeză.
    Îl privi pe Eugen drept în ochi şi îi spuse calm, cu anume înţeles:
    - Noi ne întâlnim aici mai mult ca să tăcem despre ceea ce ne doare, domnule Eugen…! De ce să
vorbesc?
    Între ei se instală din nou tăcerea aceea - numai a lor! - care le fermenta gândurile. Preotul avea
dreptate: tăcerea lor, specială!, devenise un drog, şi se căutau tot mai des ca să şi-l prepare împreună!… (Neapărat împreună: pentru a obţine efectul maxim!)
    - Când ne întâlnim, noi tăcem despre lucruri foarte importante! Nu?… Şi, cu o sinceritate la fel
de abruptă, dar politicos formulată, întrebă: Azi, pentru ce aţi venit la mine?
    - M-am îmbătat, părinte! Iertaţi-mă: de fapt…! Bănuiesc că am venit ca să tac cu cineva drag!
(…bătrânul este, totuşi, singurul meu prieten adevărat!)
    - Ştiam. Şi să nu vă mai gândiţi la prostii!"


(Impostorul sau Arta înfrângerii de sine, Viorel Savin)