miercuri, 21 decembrie 2011

Citatul zilei

"Un maestru adevărat este doar cel care găseşte metode de a face să fie cu putinţă ce părea cu neputinţă."

Zeami
Şapte Tratate Secrete de Teatru Nō

Citatul zilei

”... să adaug numai că este esențial ca maestrul să-și cunoască foarte bine discipolul înainte de a-i dezvălui secretele artei. Înainte de orice, caracterul discipolului trebuie să fie fără cusur: dacă unui om cu simț moral precar i se va îngădui să intre în posesia înaltelor învățături Nō, nu va fi cu putință o adevărată inițiere din pricina unei prea mari deosebiri de nivel. De aceea cunoștințele transmise se vor transforma în falsuri și astfel nu vor mai fi valabile.”

Zeami
Şapte Tratate Secrete de Teatru Nō

luni, 12 decembrie 2011

Aștept

Am impresia că mi s-au ascuțit dinții de la o vreme, de parcă ar trebui să mi se ascută și simțurile în orice clipă...

duminică, 11 decembrie 2011

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Carte pe blog sau... blog pe carte

Contemplez o nouă tendință. Contemplând m-am gândit că multe arte se dezbracă și încep să-și arate toate cele. De ce nu și... scrisul? Să scrii o carte pe blog e un fel de making-of-al-cărții-încă-neterminate. Sau un fel de manuscris on-line. Nu e nou conceptul. Dar pe la români de abia se mijește. Și cine știe, poate chiar devine ceva interesant dacă e scris bine.

Așa am început Cutia Neagră, o carte-eseu. Și văzându-i scheletul, uneori am impresia că n-ar trebui să-l arăt deloc. Dar (ca de obicei mă agăț de un dar) și un blog, fie el public, devine destul de intim la un moment dat. Plus că nu te citește orișicine (deja după 10 cuvinte mulți renunță, mai ales dacă e doar citit de plăcere). Și scheletul crește, fără carne, așteptând să fie urmărit așa, crud, fără promisiuni de mare operă, fără să știi ce devine mai departe. De parcă tu l-ai scrie citindu-l.

Acum că am definit conceptul, urmează să vedem cum ia formă.

Deci, ce bloguri-cărți mai citiți?

vineri, 28 octombrie 2011

Paris, Texas (1984)

"- You want to look like a father?
  - Yeah.
  - Tell me: do you want to be a rich father?
  - No.
  - A poor one?
  - No.
  - How then?
  - In between.
  - No, no, there is no in-between. You'd either be a rich father, or a poor one.
  - Rich."

http://www.imdb.com/title/tt0087884/

marți, 25 octombrie 2011

Educă

a educa

lat. "e" (ex) + lat. "duco, ducere"

= "a scoate din"

Și din ce te-ar putea scoate educația?

luni, 3 octombrie 2011

Citatul zilei

”Ruine maiestuoase apăreau în fața turiștilor cu aparate de fotografiat și cârnăciori; ca un herald care, după multe vicisitudini, cu veșmântul murdar și ferfenițit, încearcă să ne transmită un mesaj minunat și patetic, în mijlocul îmbrâncelilor, strigătelor și vulgarităților. Și izbutind, în ciuda tuturor, grație misteriosei puteri a poeziei.

(Ernesto Sabato, ”Înainte de tăcere”)

miercuri, 31 august 2011

Citatul zilei

"Bine că nu suntem chinezi, că nu ne-am mai fi deosebit unul de altul."

(Un domn destul de respectabil, "13 la cină" de Agatha Christie)

vineri, 5 august 2011

Citatul zilei

”Madama cea slăbuță, Mugsy, a apărut în salon cu o cutie de pantofi sub braț, pe care a așezat-o pe măsuța de cafea. Acolo avea toate chitanțele și facturile și a început să le treacă în revistă împreună cu dl Berman - ca o pereche de pitici dintr-un basm, bătrânul spărgător de lemne și hoașca lui de nevastă fumându-și prafurile albe cu puteri magice cu care le creau halucinații copiilor, stând de vorbă într-o limbă a numerelor.

(Billy Bathgate, E.L. Doctorow)

luni, 30 mai 2011

Fake Ambition

I am a fake astronaut
explorând planetele
dinăuntrul omului.
Din fericire,
drumul nu e lung.
E deja și-n mine.
Dar un om în căutarea
omului
e un lucru absurd.
Nu te duce la stele,
sau...
cine mai știe care e
drumul spre stele.

Reformulez.

Care e drumul cel mai scurt spre stele?

sâmbătă, 16 aprilie 2011

vineri, 1 aprilie 2011

Copilării

Cel mai greu e să-mi amintesc exact și precis lucrurile care îmi plăceau în copilărie. Cum ar fi cântecul despre un copil orfan (sau cine mai știe despre ce era cântecul și de ce mi se părea mie trist) sau mirosul gurilor-de-leu din grădina bunicii. Pentru că acum, când mă întorc, trăiesc o cu totul altă copilărie. Și de fiecare dată adaug bucurie. În fiecare moment când vrei să fii iar copil, te trăiești din nou, altfel.

Probabil că mașina timpului s-a inventat deja. Altfel cum ne-am putea schimba trecutul atât de des? Fiecare detaliu pe care punem accent ne schimbă trecutul, fiecare amintire ne schimbă trecutul. De-asta nu știm ce e în viitor. Pentru că de abia reușim să ținem stabil un trecut de om.

Și ce înseamnă să îmbătrânești? Te joci cu timpul. Și se întâmplă să uiți direcția pentru o clipă și să te duci mult înainte, deși vroiai să te duci mult înapoi; să-ți anulezi nașterea. Dar mori. Și pentru tine e totuna după ce se termină șirul ăsta chinuitor de amintiri din toate părțile, pe care în sfârșit le-ai stabilizat, le-ai lăsat să se depună și le-ai uitat.

Acum. Înainte sau înapoi?

sâmbătă, 26 martie 2011

Citatul zilei

”Cultura nu este altceva decât drumul către libertate. Arta este libertate, cu toate că ea te prinde în senzaţii. Dar nu-i nimic mai fals ca definiţia întregii filosofii că arta este jocul senzaţiilor, nu. Asta este nada cu care te prinde, te atrage. Ori, când treci peste ce te-a atras, poţi ajunge undeva unde nu te simţi tras nici la stânga, nici la dreapta, nici în sus, nici în jos... Asta-i libertatea.”
Sergiu Celibidache, interviu cu Marilena Rotaru, 1979

vineri, 25 martie 2011

Filmele sunt cărți

Începe să se contureze filmul discursiv... un întreg eseu de cuvinte peste imagini. Un film care stă și meditează în locul tău. Un film care citește și nu trăiește.

miercuri, 23 martie 2011

Despre muzică

Se adună muzica într-un colț. Chiar și pauzele mai lungi sunt fertile. Sunetele nu se pierd niciodată și deodată răbufnesc. Ca să te reînvăluie din exterior. Magia e și în tine și în aer. Muzică e doar vibrația care îți acaparează toată atenția, ți-o fură lacom și te lasă gol. Te simți liber de tot apoi. Sunetele se depozitează în același colț, care se lărgește cu fiecare reaudiție. Pentru că prima auzire nu se pune niciodată, nu e cu adevărat interioară. Iar reaudiția, fie ea din interior sau exterior, o auzi din amintire, negreșit. Prima auzire se ține minte, atât.
Atâtea roluri pentru o singură undă de muzică. Atâtea ascunzișuri în mintea noastră, pe care le auzim atât de rar. Pe unele nu le auzim niciodată. Vocea unor oameni nu o auzi niciodată; și ar putea fi acea voce perfectă pe care o cauți.
Muzica a început să își refacă forma. Parcă o vezi, parcă n-o vezi. Cum face un muzician fotografii? Cu urechea?

Moment de reculegere (POV)

Mi-era foame de cărți. a spus POV cu un ochi stins
chiar înainte de culcare. Uite că se vede de departe
cișmeaua din care toți se adapă la mijlocul drumului.
O filă de brocart nu cântărește cât una din celuloză.
Care te strigă mai suav, tu alegi.
Tu alegi cine îți grăbește căderea.
POV deschide coperta și un peisaj montan îi înghite durerea pulsând în picior.

marți, 15 martie 2011

Despre adevăr

Arta e un adevăr periculos prins în cușcă. Ca un păianjen veninos frumos colorat. Ne fascinează și inspiră frică față de ce ar putea fi. Dar este după acel perete de sticlă, sau hârtie, sau piatră, și e în regulă. Orice spaimă trece dacă ne întoarcem cu spatele.

Arta e un sport-extrem. Te aduce aproape de moarte, dar rămâi în viață. Totul cu speranța că te va face să apreciezi mai mult ceea ce este și să nu-ți faci iluzii că ceea ce ar putea fi e mai bine.

Arta e un adevăr spus mai devreme și ascultat mai târziu. Între acești doi timpi, lumea tot trăiește.

luni, 21 februarie 2011

”Citadela”, Saint-Exupéry

XXV

  Iată pentru ce i-am chemat pe educatori și le-am spus:
  - Nu aveți menirea să ucideți omul în puiul de om, nici să-l transformați în furnică pentru viața de furnicar. Căci puțin îmi pasă dacă omul este mai mult sau mai puțin pricopsit. Ceea ce mă interesează este să fie mai mult sau mai puțin om. Nu mă întreb în primul rând dacă omul va fi sau nu fericit, ci care om va fi fericit. Și nu mă interesează opulența sedentarului ghiftuit sau a vitelor în staul.
  Nu-i veți copleși cu formule goale, ci cu imagini purtătoare de structuri.
  Nu-i veți îndopa cu cunoștințe moarte, ci le veți făuri un stil, astfel încât să poată înțelege.
  Nu le veți judeca aptitudinile numai după aparenta lor ușurință într-o direcție sau alta. Căci cel care a luptat cel mai mult cu el însuși ajunge departe și reușește. Veți ține deci seama, înainte de toate, de dragoste.
  Nu vă veți opri asupra folosirii, ci asupra creației omului, astfel încât acesta să-și șlefuiască scândura cu credință și onoare, și o va șlefui mai bine.
  Îi veți învăța respectul; căci ironia aparține prostului și este uitare a figurilor.
  Veți lupta împotriva legăturilor omului cu bunurile materiale. Și veți crea omul în puiul de om, învățându-l schimbarea înainte de toate, căci fără schimbare nu va fi decât nemișcare.
  Îi veți învăța meditația și rugăciunea, căci astfel sufletul se lărgește. Și obișnuința dragostei. Căci ce ar putea-o înlocui? Iar dragostea de sine este contrariul dragostei.
  Veți prigoni minciuna și pîra, care, desigur, pot folosi omului și, în aparență, cetății. Dar numai fidelitatea crește oameni puternici. Căci nu există fidelitate doar într-o tabără și deloc în cealaltă. Cel care e credincios e mereu credincios... Iar cel care-și trădează tovarășul de trudă nu este credincios. Eu am nevoie de o cetate puternică și nu voi sprijini puterea ei pe putreziciunea oamenilor.
  Îi veți învăța gustul perfecțiunii, căci orice operă este un drum spre eternitate și nu se poate sfârși decât în moarte.
  Nu-i veți învăța mila sau milostenia. Căci ar putea fi rău înțelese și transformate în respect al injuriei și putreziciunii. Îi veți învăța minunata colaborare a tuturor prin toți și prin fiecare. Atunci chirurgul se va grăbi prin deșert pentru a drege genunchiul unui om sărman. Căci aici e vorba de un vehicul, și amândoi au același conducător.

joi, 27 ianuarie 2011

POVestea pieptenului Verde

POV îşi testa noua achiziţie în oglindă. Oglinda lui din baie era demult înnegrită, dar se mai vedeau pete de realitate, exact cât trebuie ca să te asiguri că încă exişti. Pieptenele Verde aluneca uşor. POV avea puţini cârlionţi şi o grămadă de fire de păr drept, cădea în jos negru şi fără formă, ca un gând de dimineaţă. POV îşi pieptăna gândurile de dimineaţă şi ceva luminos îi făcea cu ochiul. Cu acest mic obiect, aparent inutil, el poate să facă multe. Poate să facă tot ce nu a putut face până acum. Nu e o schimbare prea mare, dar fiecare mic detaliu contează. Fiecare punct în plus câştigat întru încrederea de sine e un pas înainte spre lumina care face cu ochiul. Nu în fiecare zi îţi fac luminile cu ochiul. Mai ales printr-o oglindă aproape de tot înnegrită. E ceva, nu-i aşa? Mai-mai că lui POV îi vine să-şi spună: am un motiv să fiu cum spuneam la începutul POVeştii că aş fi.

Pieptenele Verde pieptăna mândru aceste gânduri măreţe ale noului său stăpân. Nici măcar mirosul de stătut din baie nu-l mai deranja. Se simţea ceva nobil în aer. Poate era doar o părere, aşa cum orice lucru imposibil e la început. Apoi, brusc, devine posibil şi nu mai ai cum să dai înapoi. Gata, drumul ia stăpânire pe tine şi trebuie să mergi mai departe.

Aşa o să facă şi POV, gândi pieptenele Verde. O să-şi găsească drumul. Şi pieptenele Verde nu era chiar cel mai prost pieptene. Părul lui POV arăta din ce în ce mai bine şi mai lucios.

Aşa că POV zâmbi mulţumit, toaleta şi-o făcuse cu multă băgare de seamă, puse pieptenele în buzunarul de la spate al blugilor peticiţi şi ieşi din baie. Ce ar fi de făcut prima dată? Cu ce se începe de obicei un drum bun? Cu ce să-şi testeze POV noua lui încredere strălucitoare?

În marele său entuziasm, POV călcă prost şi o durere săgetătoare din piciorul drept îi aminti: s-ar putea să nu mai aibă chiar aşa de mult timp. Mai multe degete sufereau acum. Până la 5 mai era, dar POV nu putea să se culce pe o ureche, nu era genul de persoană care să aştepte să i se întâmple lucrurile. Trebuia să-şi rezolve problema imediat şi să salveze şi lumea de orice alte probleme similare. Aşa că începutul nu se prea lăsa aşteptat. Deodată, în mintea lui POV răsări o idee.

miercuri, 12 ianuarie 2011

Omizile nu trebuie să uite că de fapt sunt fluturi. Omida care uită asta va rămâne omidă prea mult timp.

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Activităţi de stat

(sau cum să-ţi petreci timpul liber cu stil)

Stau şi ascult muzică.
Stau şi mă uit la un film.
Stau şi mă gândesc.
Stau şi admir natura.
Stau şi citesc.
Uneori chiar stau şi mă joc.

Dacă stai pur şi simplu, atunci e o problemă.