luni, 2 februarie 2009

Gânditorul şi punctul


Gânditorul a luat o cumpănă să-şi măsoare bucuriile şi întristările cu precizie, să nu aibă mai mult dintr-unele sau din celelalte. Spera ca astfel să înţeleagă fericirea şi tristeţea şi să le vindece pe amândouă.
Dar cumpăna n-a ştiut să măsoare decât zâmbetele şi lacrimile, privirile vesele şi gândurile negre. Şi totul era într-un echilibru aparent. Mai era ceva. Gânditorul căuta pe feţele oamenilor şi în sine. Poate că sunt lucruri pe care nu le putem vedea nici cu imaginaţia.
Atunci, gânditorul, fiind pe punctul de a-şi pierde cumpătul, a luat cumpăna şi a ascuns-o într-un dulap. Poate sunt lucruri pe care nu vrem să le vedem, dar există.
Cu cât ieşea în lume, cu atât se adâncea în sine. Gânditorul se pierduse o clipă. Dar şi-a amintit...
Sunt lucruri pe care nu le vedem pentru că sunt prea mari. Atunci se depărtă de sine şi găsi punctul.. punctul nu are nicio dimensiune, de aceea le are de fapt pe toate.
Sunt lucruri pe care nu le vedem pentru că sunt prea mici.
Şi mai sunt lucruri pe care le vedem, dar la acestea nu ne uităm.

Un comentariu:

roxx spunea...

punctul inspira multe si pe multa lume
:-P