vineri, 12 iunie 2009

Gânditorul şi aerul


-Uneori respir atât de mult..
-Cum poţi să nu te îneci cu aer?
-Mă înec în nesiguranţă...

Dar totul e la fel. "Să te uiţi la o foaie albă de hârtie şi să vezi ce va fi scris pe ea", gândea gânditorul cu o foaie albă de hârtie în faţă. Nu e destul curaj în lume. Nu e destul albastru. Şi oricât cauţi, nicio scuză nu te scuză.

Nu mă pot opri din scris. Nu mă pot opri din respirat. Nu mă pot opri din căutat.
Gânditorul scrie încet. Timpul lui nu se grăbeşte. Primul cuvânt nu spune nimic. Al doilea cuvânt nu spune nimic. Al treilea cuvânt nu spune nimic. La cuvântul al cincilea gânditorul renunţă la cuvinte şi scrie mai departe. Când scrii fără cuvinte nu te mai interesează numărul de pagini. Şi ajungi la sfârşit cel mai târziu.

Gânditorul ia guri mari de aer şi scrie.

Când va termina îşi va da seama că nu mai are timp să se citească, va căsca ultima gură de aer şi va ridica din umeri indiferent cu mâinile la piept.

5 comentarii:

Unknown spunea...

m-am obisnuit atat de mult cu felul in care scrii incat mi se pare absolut normal ce scrii.ca si cum daca ai scrie altceva nu ar fi bine.

si da, e prea putin albastru in lume:P


si si si...copacii aia seamana cu niste oameni, oameni de'a lu bacovia

andra spunea...

sau seamana cu niste dinti... eu asa vad copacii aia :D

Unknown spunea...

nu sunt copacii aia de pe ruta bucuresti nord-bacau?:P

roxx spunea...

ai capatat aceeasi obsesie ca si mine.:-P

andra spunea...

e inevitabil ;))