Sunt un dinozaur. Sunt bătrân şi tras la faţă. Mănânc numai portocale şi râd cu cojile încă printre dinţi. S-ar putea să nu mă placă mulţi, s-ar putea să mă tragă copiii de coadă şi s-ar putea să nu fiu chiar cel mai bun animator de petreceri.
Dar tot un dinozaur rămân. Sunt verde şi am creastă. Îmi stă fără să mă dau cu gel şi, iarna, lucrul ăsta e foarte practic. Nu scot flăcări pentru că am fost bolnav de sinusuri când eram mic şi la operaţie, în loc să-mi scoată ce trebuiau să-mi scoată, doctorii mi-au scos glandele de scos foc. A fost cea mai fericită zi totuşi, am reuşit să cresc propria mea floare, în propriul meu ghiveci. Şi, ori de cîte ori strănutam (pentru că sunt alergic la polen), floarea mea dragă nu mai lua foc. Sunt şi lucruri bune pe lumea asta.
Vedeţi, de-asta n-au şi dinozaurii foc, pentru că se îmbolnăvesc pe capete de sinusuri.
În altă ordine de idei de dinozaur, ce m-am gândit eu... Ar fi frumos să călătoresc în timp şi să îmi întâlnesc colegii de suferinţă. A existat câte un dinozaur pentru fiecare mare eveniment, adică.. tot timpul a fost în lume ascuns câte un dinozaur care şi-a băgat creasta unde ţi-era lumea mai dragă. Nu, nu-mi acuz rasa, dar trebuie să recunosc că nu suntem prea străluciţi. Nu, nu suntem deloc deştepţi şi, ce e mai rău, învăţăm foarte greu din greşeli. Şi mai avem pretenţii să ne considerăm fraţi cu dragonii.
Dar şi pentru că eu n-am avut noroc să particip la vreun mare eveniment, în ultimul timp nu s-a întâmplat nimic notabil... De când au apărut oamenii lumea stă pe loc, dar o să ajung acolo mai târziu. Şi, în propria mea prostie (da, da, o recunosc, ce să-i fac), o să-i dau de gol pe ceilalţi dinozauri; că deh, n-am dispărut, doar ne-am ascuns, pe rând, ca să durăm mai mult: câte un dinozaur pe câteva mii de ani. Şi pentru că e rândul meu şi se apropie de sfârşit, pentru că n-am făcut nimic notabil, pentru că de-aia: o să vă povestesc vouă ce ştiu. Poate şi puţin din ce nu ştiu sau din ce se mai zvoneşte. În orice caz, n-o să ascund că sunt gelos, dar sigur am ceva scuze, traume din copilărie care m-au făcut să devin ăla rău, ăla care spune ce nu trebuie spus doar pentru că îl mănâncă limba. Şi pentru că ar trebui şi voi să ştiţi ce înseamnă să meargă lumea, la propriu! voi care ţineţi lumea pe loc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu